Fiind prezenți la întâlnirea lunară ce a avut loc la Tulcea, întâlnirea de lucru dintre FLAGurile românești, Autoritatea de Management pentru POP, FARNET, DG-MARE vă prezentăm o statistică interesantă a stadiului axei 4 în România, la final de lună mai 2014.
Astfel:
- din 14 FLAGuri constituite în România, toate 14 erau active, dintre care 2 cu șanse mici de a realiza selecția/contractarea de proiecte;
- numărul de proiecte contractate a crescut de la 2 la 65 (în vreo 6 luni de zile). Comparația cu alte state din UE e zdrobitoare …
- contractarea pentru restul proiectelor transmise de FLAGuri ar urma să fie realizatăpe baza prioritizării decătre AM: unități administrativ teritoriale (primării, consilii județene, etc.), proiecte care au lucrări de construcții montaj, altele. (deci nu se mai acționează pe principiul primul venit / primul servit – în întocmirea contractelor). Reamintim că FLAG a trimis 4 proiecte la AM POP încă din data de data de 07.04.2014 cu propunere pentru finanțare.
- Datorită schimbărilor din interiorul AM POP, s-a reușit „alocarea” FLAGurilor aceluiaș consilier Axa 4, lucru care potrivit declarațiilor AM POP ar trebui să fie o îmbunătățire;
- Comisia Europeană prin DG-MARE a luat act de cerințele FLAG și au furnizat câteva clarificări referitor la următoarea perioadă de programare 2014 – 2020 – la care România încă nu a aderat prin semnarea programelor operaționale (există totuși o strategie națională în format preliminară/draft transmis CE);
- pentru anii 2014 și 2015, Axa 4 mai are alocate fonduri de aproximativ 42 milioane de €. (față de 2013 au existat sume dezangajate de România pe motiv că nu le-a putut cheltui)
Următoarele imagini sunt furnizate de FARNET:
Vă reamintim de statistica la final de an 2013 – este disponibilă aici (click) și de situația la nivel european din octombrie 2013 (click).